marți, 21 februarie 2012

Quesadilla cu pui

"Magia începe de fiecare dată la sfârşitul fiecărei săptămâni. Atunci cu mic, cu mare ne adunam în jurul cuptorului aducând poveştile fiecărui participant la viaţă. Cu multă pasiune şi cu puţină dexteritate începem să concepem un nou proiect în ceea ce priveşte arta culinară, chiar şi cu riscul de a greşi mâncarea. Dar nu asta contează, până la urmă mâncarea ca şi în basme se face şi cu puţină dragoste. Iată ce am facut noi weekendul trecut când am reuşit să ne strângem 6 oameni. Vă asigur că fiecare si-a pus amprenta la această minunată delicatesă" - Chef Alex.

Weekendul ce tocmai a trecut am decis să încercăm să facem o Quesadilla cu piept de pui. Bucătarul nostru șef, Alex, mai făcuse odată rețeta. Dar acum era mai mult popor, am mai venit și eu cu îmbunătățiri de ingrediente și am mai schimbat-o. Ea a devenit doar mai gustoasă!

Ingrediente
- lipii libaneze
- 3-4 roșii
- 2 ardei grași
- 2-3 morcovi
- o pungă de mix de legume mexican
-cascaval (cu atât mai bine dacă e mozzarella)
-2-3 bucăți de piept de pui
Bonus - un vin alb (noi am folosit un Ostrovit)

Noi am mai făcut pe lângă și un sos tarator/tzatziki. Am folosit iaurt + castraveți tăiați bucățele + puțin usturoi cât să dea gust.

Cantitățile de ingrediente sunt măricele pentru că s-a gătit pentru 6-7 persoane. Până la urmă am mâncat vreo 8, și am avut și pe dimineață 2 bucățele!
Am început să tăiem în bucățele mici ardeiul gras. În timpul asta pusesem deja și pieptul de pui la dezghețat ca să fie numai bun până terminam noi umplutura.
Apoi am continuat cu roșiuțele. Noi am folosit vreo 4, dar asta fiindcă erau măricele. Dacă sunt micuțe, e bine să puneți 5-6. E mai bine să fie într-o cantitate mai mare, pentru a se face pasta mai bună și mai închegată.
Am ras apoi morcovii și i-am aruncat în Wok. La scurt timp am pus peste și punguța cu mix de legume mexican (porumb, mazăre). Am început să le călim.
Apoi am adăugat și roșiile peste. Și ca totul să prindă un gust și mai bun și mai interesant, am turnat puțin vin alb peste (Blanc de Ostrov, demi-dulce din 2009 de la Ostrovit).
În timp ce așteptam să se închege pasta, am pregătit și puiul. După ce se dezghețase, l-am tăiat fășiuțe micuțe și apoi bucățele. L-am pus într-o tigaie normală până s-a rumenit frumos.
Cam așa a arătat pasta noastră în stadiul de *gata*. Noi am numit-o Salsa.
Lipiile libaneze (ele se găsesc în multe hypermarketuri).
Ingredientul secret din mâncărică. Vinul de ostrov mi se pare excelent pentru gătit.
Apoi a urmat partea a doua a rețetei. Am pus o hârtie de copt în tava cuptorului. De obicei acest lucru se face într-o tigaie, dar noi aveam nişte lipii mari şi cum eram mai mulţi ar fi durat prea mult să aşteptăm să se facă lipiile mici în tigaie. Am pus acolo o lipie imensă. Peste lipie am început să punem primul strat de pastă. Am întins bine de tot.
Apoi a urmat stratul doi, format din puiul vesel și rumenit!
Și stratul 3, cașcavalul!
Cam așa arăta proiectul spre final.Puteți să o lăsați și așa la cuptor. Desigur, acoperită cu încă o lipie, ca totul să devină ca un sandwich.
Noi mai aveam destulă pastă, așa că am decis că mai bine mai punem un strat, ca lipia de deasupra să se prindă și mai bine. După ce am făcut acest lucru, am pus totul la cuptor. Am lăsat vreo 6-7 minute pe o parte, apoi am scos tava, am întors lipia și pe partea cealaltă și am mai lasat-o în cuptor vreo câteva minuțele până s-a întârit.
Așa arăta proaspăt scoasă din cuptor!
Procesul de tăiere!
Din păcate nu a rezistat mai mult de câteva minute, astfel că nu a beneficiat de o ședință foto așa cum se cuvine. Poate cu altă ocazie refacem!
Poftă bună! Noi am savurat această rețetă mexicană cu o bere pe măsură. Am zis că e frumos să respectăm tema serii. Chiar dacă trișasem puțin cu vinul, măcar am încheiat frumos.

2 comentarii:

  1. M-ati castigat la Sol! :D E berea mea preferata. Nu mai spun si de restul bunatatilor, ma bucur ca imi dati idei si imi faceti pofte! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Trebuie să recunosc că eu nici nu știam de SOL până la bucătăreala asta. Unul din prietenii care a venit în bucătărie a venit cu acest bax la braț. A mers de minune lângă rețeta noastră!

    Ne bucurăm că putem să te fericim cu experimentele noastre!

    RăspundețiȘtergere